Direcția Control

Text Size:

  • Increase
  • Decrease
  • Normal

Current Size: 100%

Current Style: Standard

Accessibility

Potrivit ordinului de ministru nr. 3.390/2020, Direcția Control îndeplinește următoarele atribuții:

a) realizează verificări ale instituțiilor sau unităților din subordonarea/coordonarea ministerului, cu personal din cadrul Ministerului Educației, cu personal din cadrul Corpului de experți - experți numiți prin ordin de ministru;

b) verifică activitatea privind aplicarea reglementărilor referitoare controlul intern managerial

desfăşurată la nivelul structurilor aparatului de specialitate al ministerului precum şi la instituţiile care funcţionează în subordonarea/coordonarea acestuia;

c) verifică și controlează aplicarea politicilor și prevederilor legislative în activitatea structurilor

ministerului în domeniul educației, formării profesionale și cercetării științifice universitare;

d) exercită controale de conținut şi tematice cu privire la activităţile desfăşurate în structurile aparatului central şi instituţiile care funcţionează în subordine/coordonare;

e) verifică alocarea, ordonanțarea și plata creditelor alocate instituţiilor aflate în subordonarea/coordonarea ori sub autoritatea ME;

f) verifică modul de administrare a patrimoniului instituţiilor din subordonarea/coordonarea ME;

g) analizează abaterile de la proceduri şi modul în care sunt duse la îndeplinire măsurile dispuse prin rapoartele de control;

i) analizează şi verifică sesizările repartizate de către ministrul educației și cercetării privind încălcări ale legii;

j) coordonează şi controlează aplicarea prevederilor actelor normative care reglementează controlul de către structurile cu atribuţii de control din cadrul entităţilor subordonate/coordonate precum şi conduita personalului cu atribuţii de control;

k) propune recomandări de remediere a neregulilor constatate şi a încălcărilor legislației în vigoare, sesizate în acțiunile de control, pe care le înaintează ministrului sau transmite, când se impune, sesizări către organele de urmărire penală, către Curtea de Conturi sau orice alte instituţii abilitate, pentru a stabili prejudiciile şi răspunderea disciplinară, civilă sau penală, dacă este cazul;

l) se autosesizează în legătură cu neregulile şi abaterile de care ia cunoştinţă în timpul controlului şi informează ministrul; sesizează alte instituţii cu privire la neregulile constatate;

m)întocmeşte raport de control, asumat și semnat de echipa de control, aprobat de ministru, întocmește referat de analiză cu privire la principalele aspecte rezultate în urma acţiunii de control, pe care le prezintă ministrului, la solicitarea acestuia;

n) elaborează proceduri specifice pentru realizarea atribuţiilor ce îi revin în conformitate cu prevederile ROF şi ale actelor normative în vigoare;

o) propune efectuarea unor misiuni de control în situații bine justificate, cu aprobarea ministrului;

p) participă la implementarea măsurilor preventive anticorupţie din cadrul Comisiei naționale de prevenire a actelor de corupție în educație de la nivelul aparatului central al ME;

q) participă periodic la cursuri de perfecţionare precum și la seminarii, conferinţe, întâlniri de lucru, reuniuni, sesiuni de instruire în domeniul reformei administraţiei publice, politicilor publice, afacerilor europene etc.;

r) propune spre aprobare ministrului educației și cercetării programul anual de control.

Echipa

  • Director: Alina-Delia Stroe

Mirela BUGEAC, consilier;
Ion CĂLIN, inspector;
Anghelina GĂLETEAN, consilier;
Minodor GEORGESCU, consilier;
Iuliu KELEMEN, consilier;
Elisabeta Ana NAGHI, consilier;
Ion PÎRVU, consilier;
Ana-Maria RĂDUCAN, consilier.

► Date de contact

  • Str. Gen. Berthelot, nr. 28-30, Sector 1, 010168, București

  • Tel.:  021.405.63.00; Fax:  021.310.42.19

  • E-mail: directiacontrol@edu.gov.ro