Programe naționale

Text Size:

  • Increase
  • Decrease
  • Normal

Current Size: 100%

Current Style: Standard

Accessibility

22.853 de liceeni beneficiază de bursa „Bani de liceu” în anul școlar 2021 - 2022

Fiecare beneficiar al bursei va primi 250 lei/lună pe întreaga durată a cursurilor, inclusiv pe durata pregătirii și susținerii examenului de bacalaureat sau de diplomă și pe perioada practicii în producție, cu condiția respectării tuturor condițiilor prevăzute de lege.

Conform reglementărilor în vigoare, beneficiari eligibili ai programului „Bani de liceu” sunt elevii aflați în întreţinerea familiilor al căror venit brut lunar pe membru de familie, realizat în ultimele 3 luni anterioare depunerii dosarului, este de maximum 500 de lei.

Ordin nr. 3.797/2020 pentru constituirea unei comisii de acordare a avizului Ministerului Educației și Cercetării privind oportunitatea realizării unor investiții finanțate prin POR - Axa Prioritară 9, Prioritatea de investiții 9.1

Publicăm, atașat, ordinul de ministru nr. 3.797/24.03.2020 pentru constituirea unei comisii pentru acordarea avizului Ministerului Educației și Cercetării privind oportunitatea realizării unor investiții finanțate prin Programul Operațional Regional - Axa Prioritară 9, Prioritatea de investiții 9.1, pentru proiectele aferente strategiilor de dezvoltare locală selectate la finanțare în cadrul programului operațional capital uman - POCU - 2014-2020. (document scan pdf)

Ordinul nr. 4.531/2019 de constituire a unei comisii pentru acordarea avizului Ministerului Educației Naționale privind oportunitatea realizării unor investiții finanțate prin Programul Operațional Regional - POR/2019/3/3.1/B/ITI/2

Atașat, ordinul ministrului Educației Naționale nr. 4.531/2019 de constituire a unei comisii pentru acordarea avizului Ministerului Educației Naționale privind oportunitatea realizării unor investiții finanțate prin Programul Operațional Regional - POR/2019/3/3.1/B/ITI/2 (inclusiv anexele incluse în cadrul aceluiași document - format pdf-scan).

ORDIN nr. 3.643 din 08.05.2018 privind constituirea unei comisii pentru acordarea Avizului Ministerului Educației Naționale privind oportunitatea realizării unor investiții finanțate prin Programul Operațional Regional – POR132018

Rezultatele selecţiei centrelor de excelenţă din cadrul proiectului „Promovarea şi susţinerea excelenţei în educaţie prin dezvoltarea competenţelor în disciplina Tehnologia Informaţiei” (faza a II-a)

Rezultatele primei etape sunt disponibile aici.

Etichetă : 

Ordinul ministrului Educației Naționale nr. 5.357/2017 pentru constituirea unei comisii pentru acordarea Avizului Ministerului Educației Naționale privind oportunitatea realizării unor investiții finanțate prin Programul Operațional Regional - POR/2016/4

Axa prioritară 4 presupune sprijinirea dezvoltării urbane durabile, prioritatea de investiții 4.4 investițiile în educație, în formare, inclusiv în formare profesională pentru dobândirea de competențe și învățare pe tot parcursul vieții prin dezvoltarea infrastructurilor de educație și formare , obiectiv specific 4.4 creșterea calității infrastructurii în vederea asigurării accesului sporit la educație timpurie şi sprijinirea participării părinților pe piața forței de muncă în cadrul programului operațional regional (POR) 2014-2020. 

Etichetă : 

Rezultatele evaluării propunerilor de subproiecte depuse în cadrul rundei I de aplicații pentru Schema de granturi competitive pentru universități - Programe de vară finanțate din Proiectul privind Învățământul Secundar (ROSE)

Atașat sunt disponibile următoarele documente:

  • Lista propunerilor de sub-proiecte aprobate
  • Lista propunerilor de sub-proiecte respinse
  • Lista propunerilor de sub-proiecte care nu au îndeplinit criteriile de conformitate administrativă și tehnică

Anunț de modificare a datei de depunere a granturilor necompetitive în cadrul proiectului ROSE

A fost modificată data de depunere a aplicațiilor de subproiect pentru granturile necompetitive, finanțate în cadrul Proiectului privind Învățământul Secundar (ROSE), pentru runda I. Astfel, noul termen-limită este data de 12 iunie 2017. Atașat, calendarul modificat.

Reminder referitor la transmiterea aplicațiilor de subproiect în cadrul Schemei de granturi pentru universități finanțate prin Proiectul privind Învățământul Secundar (ROSE)

Propunerile de subproiecte în cadrul Schemei de granturi pentru universități vor fi transmise prin e-mail, la adresa granturi.universitati@pmu.ro, până la datele-limită menţionate în Ghidul Aplicantului, Anexa 2 -  Calendar de derulare a rundelor de granturi (disponibil atașat).

Pagini

Subscribe to RSS - Programe naționale