Precizări privind dezbaterea publică pe tema proiectului de Regulament de organizare și funcționare a Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar (ARACIP)

Text Size:

  • Increase
  • Decrease
  • Normal

Current Size: 100%

Current Style: Standard

Accessibility
Versiune tiparSend by email
Data publicării: 
Luni, 27 Decembrie, 2021

Referitor la dezbaterea publică online, organizată astăzi, 27 decembrie a.c., având ca obiect proiectul de Hotărâre de Guvern pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar (ARACIP), apreciem participarea unui număr important de reprezentanți ai societății civile.

Ca urmare a propunerilor formulate, până în acest moment se pot lua în considerare următoarele solicitări:

1. Prevederea posibilității de cooptare a unor colaboratori externi, din străinătate, experţi în domeniul evaluării calității educației, remunerați conform legii;

2. Revizuirea articolului care prevede posibilitatea alegerii aceleiași persoane în funcția de președinte al Consiliului ARACIP în sensul limitării la maximum două mandate complete cu durata de 4 ani fiecare.

3. Completarea componenței Consiliului ARACIP cu un reprezentant al ARACIS;

4. Înlocuirea sintagmei „reprezentant legal” cu sintagma „membru desemnat de către organismul de conducere al CNE” în cazul membrului cu statut de observator desemnat de Consiliul Național al Elevilor.

Precizăm că acest proiect de act normativ a parcurs un amplu proces de transparență decizională, începând cu data de 28 august 2021.

Propunerile, sugestiile sau opiniile cu privire la proiectul de act normativ supus dezbaterii publice, care vor fi transmise până mâine, 28 decembrie 2021, ora 20:00, vor fi analizate conform legii, urmând ca forma finală obținută pe baza observațiilor și propunerilor formulate să fie postată pe site-ul Ministerului Educației.

BIROUL DE PRESĂ