Participarea ministrului Educației Naționale la evenimentul de lansare a Raportului de Dezvoltare Globală 2018

Text Size:

  • Increase
  • Decrease
  • Normal

Current Size: 100%

Current Style: Standard

Accessibility
Versiune tiparSend by email
Data publicării: 
Joi, 14 Iunie, 2018

Ministrul Educației Naționale, Valentin Popa, a participat miercuri, 13 iunie, la evenimentul de lansare a documentului „World Development Report: Learning to Realize Education’s Promise”, acțiune organizată la Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”.

Evenimentul a fost destinat unui număr de aproximativ 150 de decidenți și experți în educație, reprezentanți ai instituțiilor de învățământ și ai societății civile din România, care au dezbătut cu experți internaționali și specialiști ai Băncii Mondiale principalele problemele cu care se confruntă educația, atât la nivel global, cât și în România, precum și posibile soluții pentru a asigura învățarea și dobândirea de competențe.

Ministrul educației naționale și-a manifestat convingerea că alegerea educației ca temă a Raportului Dezvoltării Globale 2018 nu este o întâmplare, la nivel mondial fiind recunoscut rolul cheie al educației în impulsionarea dezvoltării și coeziunii economico-sociale a țărilor și în asigurarea bunăstării tuturor cetățenilor.

În accepțiunea ministrului, raportul propune căi și demersuri concrete, verificate deja în practica mai multor țări, pentru a atinge această viziune privind educația, putând deveni astfel un reper pentru fundamentarea deciziilor viitoare privind politicile educaționale din România.

Totodată, ministrul a accentuat ideea că dimensiunile cheie subliniate în cadrul Raportului Dezvoltării Globalereprezintă, în majoritatea cazurilor, și preocupări importante pe agenda Ministerului Educației Naționale.

În intervenția sa, domnul Valentin Popa a amintit pregătirea unui amplu proiect în valoare de aproximativ 400 de milioane de euro, destinat acordării unor burse în mediul rural pentru prezență și promovabilitate, dar și pentru susținerea financiară a profesorilor de excelență din mediul urban pentru a contracta ore în regim de plată cu ora, din norme vacante, la clase din mediul rural, având în vedere că în anul 2017, 18.1% dintre tinerii cu vârsta între 18 și 24 de ani se aflau în situația de a fi părăsit prematur sistemul de educaţie, finalizând cel mult învăţământul gimnazial. Fenomenul, însă, nu este unul generalizat: la nivelul municipiilor, rata părăsirii timpurii a școlii este de numai 6.2%, problema apărând în orașele mai mici (unde rata părăsirii timpurii a școlii este de 17.4%) și se acutizează în mediul rural (26.6%).

În contextul evenimentului mai sus-menționat, ministrul educației naționale s-a întâlnit la sediul MEN cu delegația Băncii Mondiale, formată din:

-          Cristian Aedo, Education Practice Manager, Banca Mondială

-          Mariana Moarcăș, Coordonator al Proiectului privind Învățământul Secundar - ROSE și al domeniului Educație în cadrul Biroului Băncii Mondiale din România

-          Christian Bodewig, Program Leader, Banca Mondială

În cadrul discuțiilor, părțile și-au manifestat deschiderea pentru colaborare și disponibilitatea pentru susținerea implementării cu succes a proiectului ROSE și au reiterat importanța intervențiilor propuse în cadrul acestuia în reducerea abandonului în învățământul secundar și terțiar și în creșterea ratei de promovare a examenului de bacalaureat, obiectiv fundamental pentru România.

În acest sens, ministrul educației naționale a menționat că la nivelul Guvernului se lucrează la un proiect de Hotărâre de Guvern privind creșterea considerabilă a creditelor de angajament acordate programului ROSE.

Cu o finanțare totală de 200 milioane euro, proiectul îmbină intervenții la nivelul școlilor și al facultăților/universităților, finanțate prin granturi, cu intervenții sistemice în învățământul preuniversitar, în domenii cum ar fi curriculum, evaluare, formarea profesorilor și a directorilor.

Cele două părți au apreciat colaborarea strategică pe care au avut-o în domeniul educației, în ultimii 25 de ani, precum și buna cooperare în cadrul proiectelor finanțate din fonduri europene nerambursabile, cum ar fi proiectul “Îmbunătățirea politicilor publice în învățământul superior și creșterea calității reglementărilor prin actualizarea standardelor de calitate – QAFIN”, la dezvoltarea căruia experții Băncii Mondiale și-au adus contribuția și prin asigurarea serviciilor de consultanță.