Informare privind prima probă scrisă din cadrul etapei speciale a Evaluării Naționale - sesiunea iunie 2020

Text Size:

  • Increase
  • Decrease
  • Normal

Current Size: 100%

Current Style: Standard

Accessibility
Versiune tiparSend by email
Data publicării: 
Luni, 29 Iunie, 2020

Astăzi, 29 iunie, s-a desfășurat prima probă scrisă din cadrul etapei speciale a Evaluării Naționale (sesiunea 2020). Din cei 192 de candidați înscriși pentru susținerea probei de Limbă și literatură română au fost prezenți 170 de candidați, iar doi candidați au beneficiat de recunoașterea probei. Nu s-au prezentat 20 de candidați.

Subiectul și baremul de corectare pentru proba de Limba și literatura română vor fi publicate de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație, pe site-ul subiecte.edu.ro, la ora 15.00.

Următoarea probă va avea loc marți, 30 iunie (Matematică), iar ultima probă, la Limba și literatura maternă, va fi susținută miercuri, 1 iulie, de elevii care au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă.

Primele rezultate vor fi afișate joi, 2 iulie, până la ora 12.00, în centrele de examen. În conformitate cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor - RGPD), precum și cu solicitarea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, Ministerul Educației și Cercetării va publica rezultatele elevilor obținute în urma susținerii examenelor naționale prin anonimizarea numelui și a prenumelui.

Contestațiile pot fi depuse în ziua de 2 iulie, în intervalul orar 14:00 - 20:00. Acestea pot fi depuse/transmise și prin mijloace electronice. În acest caz, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

Rezultatele finale vor fi afișate sâmbătă, 4 iulie.