Proiectul de ordin al ministrului privind organizarea şi funcţionarea de Societăți Antreprenoriale Studențești în sistemul de învăţământ superior din România (în dezbatere publică)

Text Size:

  • Increase
  • Decrease
  • Normal

Current Size: 100%

Current Style: Standard

Accessibility
Data publicării: 
18.01.2017

Ordinul de ministru supus dezbaterii publice reglementează modul de organizare şi funcţionare a Societăților Antreprenoriale Studențești (SAS), constituite ca structuri fără personalitate juridică la nivelul instituţiilor de învăţământ superior acreditate, de stat sau particulare, din România. Documentul este fundamentat pe principiul dreptului la asistenţă şi la servicii complementare în învăţământul superior, în conformitate cu prevederile legale. În accepțiunea proiectului inițiat de minister, activitatea Societăților Antreprenoriale Studențești se adresează studenţilor instituţiei de învăţământ superior în care funcţionează, indiferent de programul de studiu pe care aceştia îl frecventează sau de forma de învăţământ, inclusiv studenţilor veniţi la studii prin programe de mobilităţi, respectiv absolvenţilor proprii în primii 3 ani de la absolvire. 

Propunerile și sugestiile celor interesați sunt așteptate în perioada 18 ianuarie - 3 februarie pe adresa de email dgis@edu.gov.ro.