Ministerul Educației și Cercetării (MEC) organizează luni, 3 noiembrie 2025, între orele 11.00 și 13.00, în sistem videoconferință, ședința online privind dezbaterea proiectului de Ordin privind aprobarea Normelor metodologice privind organizarea şi desfășurarea competițiilor școlare și a Regulamentului specific de întocmire a calendarelor de proiecte de educație extrașcolară, publicat inițial aici (în consultare publică).
Se pot înscrie (în limita a 100 de persoane) pentru a partiicpa la sedința organizată online (Zoom) toți cei interesați să contribuie cu propuneri argumentate de operaționalizare/implementare eficientă a proiectului: persoane fizice și juridice, organizații non-guvernamentale/ale societății civile, asociații profesionale, reprezentanți ai instituțiilor publice cu atribuții în domeniu, reprezentanți ai presei.
Înscrierea se efectuează prin intermediul unei solicitări trimise pe adresa de e-mail dezbateripublice@edu.gov.ro, până în data de 31.10.2025, ora 14.00.
Datele necesare pentru înscriere vor include obligatoriu: numele și prenumele participantului/reprezentantului legal, după caz, organizația pe care o reprezintă (acolo unde este cazul), numărul de telefon, adresa de e-mail pe care se dorește comunicarea linkului de conectare, precum și confirmarea participării la dezbatere. Aceste informații nu sunt dezvăluite terților. Datele incomplete sau absența acestora implică în mod automat neînscrierea.
Propunerile se vor trimite în scris, în format electronic (word/pdf), cu specificarea secțiunilor/capitolelor din proiectele supuse dezbaterii, prin formularul anexat (disponibil mai jos, sub tagul Materiale informative), la adresa de e-mail dezbateripublice@edu.gov.ro, până în data de 31.10.2025, ora.14.00.
În cazul în care au fost transmise anterior, pe durata consultării publice, se va specifica în mod clar acest detaliu în mesajul de înscriere.
Pentru susținerea propunerilor/punctelor de vedere, persoanele înscrise la cuvânt vor avea la dispoziție 3 minute. În acest sens, persoanele interesate să-și susțină verbal propunerile în cadrul ședinței publice sunt rugate să precizeze clar acest lucru în mesajul trimis.
În situația în care propunerile formulate sunt semnificative sub raportul conținutului, timpul dedicat susținerii acestora poate fi prelungit, o singură dată, cu încă 3 minute, de către coordonatorul/moderatorul ședinței publice. Intervențiile în cadrul ședinței vor avea loc în ordinea înscrierii.
***
Notă: Linkul de conectare (Zoom) va fi furnizat pe adresele de e-mail specificate de către persoanele înscrise, în data de 3 noiembrie, în intervalul orar 10:00 - 10:35.
- 94 de afişări





