Ministrul Educației și Cercetarii a avut o dezbatere (online) cu studenții din cadrul Uniunii Studenților din România (USR), care s-au întâlnit la Oradea (18 septembrie 2025).
Discuțiile s-au focalizat asupra impactului măsurilor fiscal-bugetare asupra studenților, dar și a educației-cercetării în general. Ministrul a punctat că bursele studențești reprezintă o prioritate, pe termen scurt fiind explorată opțiunea de a atrage fonduri europene în acest scop, iar pe termen mediu și lung - bugetul ministerului, în condițiile stabilizării fiscal-bugetare. Ministrul a precizat că așteaptă propuneri concrete de îmbunătățire a legislației subsecvente celei fiscal-bugetare, care depinde de decizii la nivel de minister.
Ministrul Daniel David a precizat că a ales intervenția online, deoarece joi, 18 septembrie 2025, a avut loc ședința de Guvern prin care s-a aprobat Memorandumul de renegociere a PNRR pentru educație-cercetare, evitându-se astfel pierderi de aproximativ 1 miliard de euro, care ar fi avut loc fără această renegociere.
- 86 de afişări