Consultare publică demarată de Ministerul Educației și Cercetării privind funcționarea unităților de învățământ preuniversitar cu statut de unități-pilot, experimentale şi de aplicație

Text Size:

  • Increase
  • Decrease
  • Normal

Current Size: 100%

Current Style: Standard

Accessibility
Versiune tiparSend by email
Data publicării: 
Luni, 25 Mai, 2020

Ministerul Educației și Cercetării a lansat astăzi, 25 mai, în consultare publică, proiectul de Hotărâre de Guvern privind funcționarea unităților de învățământ preuniversitar cu statut de unități-pilot, experimentale și de aplicație.

Proiectul a fost elaborat în conformitate cu prevederile articolului 26 din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, în virtutea căruia Ministerul Educației și Cercetării are posibilitatea de a stabili, prin Hotărâre de Guvern, funcționarea unor unități-pilot, experimentale și de aplicație în sistemul de învățământ preuniversitar. Acestea vor face parte din sistemul național de învățământ și au ca scop testarea unor noi modele curriculare și de carieră didactică.

În urma amplei consultări, „România Educată”, derulată timp de doi ani (2016-2018) sub egida Președintelui României, au rezultat o viziune și o strategie pentru educația românească în orizontul anului 2030, în raport cu care Guvernul României își asumă acest proiect esențial pentru educație sustenabilă și competitivă la nivel global. În prezent, problemele identificate la nivelul învățământului preuniversitar sunt legate de lipsa descentralizării deciziei, de birocratizare și de lipsa implicării în decizie a beneficiarilor direcți și indirecți ai educației.

Nicio școală nu va fi obligată să participe la pilotare, o condiție esențială pentru a face parte din program fiind anunțarea intenției unității de învățământ, în urma hotărârii Consiliului de administrație și doar după avizul consiliului profesoral, al Consiliului școlar al elevilor și al Consiliului reprezentativ al părinților.

Lista unităților-pilot va fi aprobată până la data de 1 iulie 2020, în așa fel încât părinții elevilor care ar urma să studieze pe un model curricular pilot vor putea lua decizia în cunoștință de cauză, fiind astfel respectată nevoia de predictibilitate a beneficiarilor.