Informare (intermediară) privind simularea probelor scrise din cadrul examenului național de bacalaureat 2026

Text Size:

  • Increase
  • Decrease
  • Normal

Current Size: 100%

Current Style: Standard

Accessibility
Versiune tiparSend by email
Data publicării: 
Joi, 19 Martie, 2026

Potrivit informațiilor transmise de către inspectoratele școlare județene (data de referință: 19 martie, ora 16:00), simularea probelor scrise din cadrul examenului național de bacalaureat din acest an, programată în cursul săptămânii viitoare, se va desfășura în peste 1.350 de unități de învățământ cu elevi în clase terminale de liceu. 

Situația statistică la acest moment (actualizabilă, în funcție de dinamica raportărilor):

  • Unități de învățământ în care se organizează simularea: 1.358 (95,16%);

  • Număr (estimativ) de elevi înscriși în platformă până la momentul raportării: peste 131.000;

  • Unități de învățământ care au anunțat că nu participă la simulare până la momentul raportării: 69 (4,84%);

  • Număr de elevi care au participat deja la simulări organizate la nivel local: peste 60.500.

Mulțumim tuturor cadrelor didactice care, indiferent de sarcinile avute în organizarea și desfășurarea acestor simulări, au contribuit și contribuie la derularea acestui demers important, realizat în interesul elevilor, pentru evaluarea nivelului de pregătire actual, identificarea eventualelor lacune în pregătire și familiarizarea acestora cu condițiile de desfășurare a examenelor naționale din vara acestui an”, a declarat Mihai Dimian, ministrul Educației și Cercetării.

BIROUL DE PRESĂ