Reuniune de coordonare a liceelor cu secții bilingve româno-spaniole din România (21 - 22 noiembrie 2024)

Text Size:

  • Increase
  • Decrease
  • Normal

Current Size: 100%

Current Style: Standard

Accessibility
Data publicării: 
04.11.2024

În perioada 21 - 22 noiembrie 2024 va avea loc, la București, reuniunea de coordonare a liceelor cu secții bilingve româno-spaniole din România, eveniment organizat, anual, de Biroul Învățământ al Ambasadei Spaniei la București.

Scopul reuniunii vizează crearea unui forum de discuții pentru dezvoltarea secțiilor bilingve româno-spaniole care funcționează în cadrul unităților de învățământ din România, în baza cooperării bilaterale româno-spaniole.

Evenimentul va reuni profesori de limba spaniolă din cadrul celor 10 secții bilingve româno-spaniole din România, inspectori de la Centrul de Formare a profesorilor din Sevilla (Spania), reprezentanți ai Ministerului Educației, Formării Profesionale și Sportului din Spania. Acesta se va desfășura la sediul Biroului Atașat pentru Învățământ al Ambasadei Spaniei din București (str. Ștefan Negulescu, nr. 34, Sector 1, București) și va constitui un prilej de dialog și schimb de bune practici privind consolidarea cooperării și promovarea limbii, culturii și civilizației spaniole în învățământul preuniversitar din România.

Informații detaliate sunt disponibile ► aici