

Ministerul Educației și Cercetării a lansat astăzi, 20 octombrie 2025, în consultare publică (1) Normele metodologice privind organizarea și desfășurarea competițiilor școlare - olimpiade și concursuri școlare - și (2) Regulamentul specific de întocmire a calendarelor de proiecte de educație extrașcolară.
Câteva modificări din proiectele supuse consultării publice, față de formele actuale:
(1) În ceea ce privește organizarea și desfășurarea competițiilor școlare - olimpiade și concursuri școlare:
-
A fost introdusă explicit posibilitatea, pentru elevi, de a participa la o clasă superioară celei în care sunt înscriși în anul școlar în care se desfășoară competiția, în interiorul aceluiași ciclu de învățământ (gimnazial/liceal). Nu este permisă participarea la o clasă inferioară celei în care elevii sunt înscriși în anul școlar în care se desfășoară competiția.
-
Pentru egalitate de șanse, a fost introdusă posibilitatea ca elevii cuprinși într-o formă de școlarizare în spital sau la domiciliu să poată susține probele etapelor olimpiadelor școlare, cu excepția probelor practice, în spital, respectiv la domiciliu, cu aprobarea comisiei responsabile de organizarea etapei respective a competiției școlare.
-
A fost introdusă posibilitatea ca, în funcție de precizările din regulamentul specific, olimpiadele școlare să se poată desfășura și în format online. Modalitatea de organizare (fizic/online) va fi prevăzută în regulamentul fiecărei competiții.
-
De asemenea, a fost introdusă prevederea că evaluarea lucrărilor la probele scrise se poate face digitalizat. Modalitatea de evaluare a lucrărilor (fizic/digitalizat) va fi menționată în regulamentul specific al fiecărei competiții. În cazul în care evaluarea lucrărilor din cadrul unei competiții școlare se realizează în format digital, pe o platformă dedicată în acest sens de către Ministerul Educației și Cercetării, Comisia națională de coordonare a competițiilor școlare stabilește, prin procedură, activitățile specifice.
-
Pentru transparență sunt menționate explicit:
-
obligația ca în regulamentele fiecărei competiții să fie incluse criterii de departajare clare, nediscriminatorii și suficiente pentru calificare pe locuri suplimentare la etapa națională;
-
obligația centrelor de desfășurare a olimpiadei și a inspectoratelor județene/ISMB de a afișa, pe lângă bareme, și subiectele probelor de concurs, precum și modalitatea/canalul de comunicare a rezultatelor;
-
dreptul elevilor de vizualizare a lucrării, înainte de depunerea contestației, atât la etapa județeană, cât și la etapele zonală și națională;
-
-
Pentru creșterea relevanței competițiilor, punctajul minim propus pentru calificare la etapa națională este 60% din punctajul maxim posibil de obținut la etapa județeană, față de 40%, în prezent.
-
În perspectiva evaluării digitalizate a probelor scrise, la toate etapele olimpiadelor şcolare, indiferent de disciplină, rezultatele sunt apreciate prin punctaje de la 0 la 100, conform baremelor.
-
Nu sunt modificări în ceea ce privește numărul de locuri pentru calificarea la etapa națională.
(2) Principala modificare, în ceea ce privește Regulamentul specific de întocmire a calendarelor de proiecte de educație extrașcolară:
-
Categoria „Proiecte regionale” a fost asimilată categoriei „Proiecte interjudețene”, prin urmare, în proiectul supus consultării publice categoriile de proiecte de educație extrașcolară sunt:
-
naționale
-
interjudețene
-
județene/ale municipiului București
Modificările propuse în cele două proiecte lansate în consultare publică vizează atât creșterea transparenței în procesul de organizare și selecție a competițiilor, cât și creșterea relevanței acestor competiții.
Vă încurajăm să trimiteți sugestiile dumneavoastră. Formele finale ale documentelor vor fi adoptate după încheierea perioadei de consultare publică și analiza feedbackului primit, cu avizul Comisiei de dialog social de la nivelul Ministerului Educației și Cercetării.
Proiectele pot fi consultate ► aici.
- 584 de afişări