Întrevederea reprezentanților Ministerului Educației Naționale cu delegația Ministerului Muncii, Persoanelor cu dizabilități și afacerilor sociale din Republica Socialistă Vietnam

29 noiembrie 2018

Reprezentanții Ministerului Educației Naționale s-au întâlnit miercuri, 28 noiembrie, cu o delegație a Ministerului Muncii, Persoanelor cu dizabilități și Afacerilor Sociale din Republica Socialistă Vietnam, condusă de Excelența Sa, domnul Dao Ngoc Dung, ministru.

În cadrul întâlnirii, cele două părți și-au exprimat interesul pentru aprofundarea cooperării bilaterale în domeniul educației, subliniind importanța relațiilor dintre România și Vietnam. 

Precizările Ministerului Educației Naționale (15.11.2018)

15 noiembrie 2018

În urma informațiilor apărute în presă cu privire la presupusele nereguli sesizate la Școala Postliceală „Dimitrie Cantemir" din Târgu Mureș, Ministerul Educației Naționale face următoarele precizări:

Ministrul interimar al Educației Naționale, doamna Rovana Plumb, a solicitat Inspectoratului Școlar Județean Mureș să demareze verificări la Școala Postliceală „Dimitrie Cantemir” din Târgu Mureș, având în vedere aspectele sesizate în mass-media, mai precis faptul că există persoane care ar fi obținut în mod ilegal diploma de absolvent al instituției.

Guvernul a alocat mai mulți bani pentru programul „Masa caldă în școli”

9 noiembrie 2018

În sedința de Guvern de astăzi, 9 noiembrie 2018, a fost aprobată Ordonanța de urgență privind continuarea programului național Masa caldă în școlidestinat preşcolarilor şi elevilor din 50 de unităţi de învăţământ preuniversitar de stat.

Bugetul alocat programului a crescut de la 30,7 milioane de lei la aproape 46,7 milioane de lei, ceea ce a permis majorarea valorii pachetului alimentar cu aproximativ 40%: de la 7 lei, atât cât prevedeau normele anterioare, la 10 lei/zi/beneficiar.

Ministerul Educației Naționale a aprobat Metodologia de evaluare a studiilor universitare de doctorat și a sistemelor de criterii, standarde și indicatori de performanță utilizați în evaluare

5 noiembrie 2018

Ministerul Educației Naționale a reglementat - prin ordin - metodologia de evaluare a studiilor universitare de doctorat. De asemenea, prin intermediul acestui document, au fost stabilite sistemele de criterii, standarde și indicatori de performanță utilizați în acreditarea și evaluarea periodicăatât a domeniilor de studii universitare de doctorat, cât și a școlilor doctorale și a instituțiilor organizatoare de studii universitare de doctorat (IOSUD).

Modelele de subiecte pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat nu se modifică în anul școlar 2018-2019

2 noiembrie 2018

Elevii din clasele a VIII-a și a XII-a vor susține examenele de finalizare a ciclurilor de învățământ gimnazial (Evaluare Națională) și liceal (Bacalaureat) după același format de subiecte ca în anul școlar anterior.

Modelele de subiecte pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat aferente sesiunilor din anul școlar 2018-2019 sunt postate pe site-ul subiecte.edu.ro.

Ministrul Rovana Plumb, la „EduPro Summit #1 - Educate for future”: „Proiectele europene susțin dezvoltarea învățământului profesional”

1 noiembrie 2018

Rovana Plumb, ministrul Fondurilor Europene și ministru interimar al Educației Naționale, a participat joi, 1 noiembrie, la „EduPro Summit #1 - Educate for future”, conferință organizată de Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană și Ambasada Republicii Federale Germania la București, în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale.

Consultări pe tema noilor modele de subiecte pentru examenele din anul 2019

1 noiembrie 2018

Ministrul interimar al Educației Naționale, doamna Rovana Plumb, se va întâlni cu reprezentanții profesorilor, părinților și ai elevilor, pe tema noilor modele de subiecte pentru examenele din anul 2019 (Evaluarea Națională pentru absolvenții clasei a VIII-a și Bacalaureat).

După încheierea consultărilor organizate la sediul Ministerului Educației Naționale, doamna Rovana Plumb va susține o declarație de presă.

Abonează-te la