Încă 16 unități de învățământ recepționate prin proiectele cu finanțare externă derulate de Ministerul Educației Naționale

19 aprilie 2018

În cadrul Proiectului Reforma Educației Timpurii în România (P.R.E.T.) și Proiectului Reabilitarea Infrastructurii Școlare (P.R.I.S), derulate de Ministerul Educației Naționale prin Unitatea de Management al Proiectelor pentru Modernizarea Rețelei Școlare și Universitare (UMPMRSU), au fost recepționate, în perioada martie – aprilie, 16 unități de învățământ.

Ministrul Educației Naționale, Valentin Popa, a dialogat cu reprezentanți ai studenților și cadrelor didactice universitare

17 aprilie 2018

Ministrul Educației Naționale, Valentin Popa, a purtat astăzi, 17 aprilie, discuții de clarificare cu reprezentanții celor 30 de studenți, precum și cu cele două cadre didactice din sistemul universitar care au manifestat în fața sediului MEN.

Tematica abordată a vizat modul de repartizare preliminară a locurilor/granturilor finanțate de la bugetul de stat pentru studiile universitare de licență, master și doctorat, pentru anul universitar 2018 - 2019.

Instrumentul HEInnovate, coordonat de Comisia Europeană și Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, a fost lansat în România

13 aprilie 2018

Astăzi, 13 aprilie 2018, în cadrul Conferinței „HEInnovate in Romania - Kick off meeting”, reprezentanții Comisiei Europene, Peter Baur și Alexandra Tamasan, alături de reprezentantul Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD), Giulia Ajmone Marsan, au lansat HEInnovate, instrument ce urmează a fi utilizat de către instituțiile de învățământ superior din România, într-un exercițiu ce vizează inovarea și creșterea vizibilității educației antreprenoriale în învățământul superior.

Precizările Ministerului Educației Naționale privind repartizarea locurilor/granturilor pentru studiile universitare de licență, master și doctorat, finanțate de la bugetul de stat în anul universitar 2018 – 2019

11 aprilie 2018

Urmare a informațiilor apărute în spațiul public, începând de ieri, 10 aprilie, cu privire la criteriile care au stat la baza repartizării locurilor/granturilor pentru studiile universitare de licență, master și doctorat, finanțate de la bugetul de stat în anul universitar 2018 - 2019, Ministerul Educației Naționale face următoarele precizări:

Prin Hotărârea de Guvern nr. 131/2018, Guvernul României a aprobat cifrele de şcolarizare pentru învăţământul superior de stat în anul universitar 2018-2019, după cum urmează:

Au fost publicate rezultatele procesului de evaluare a proiectelor de manuale școlare (prima sesiune)

11 aprilie 2018

Centrul Național de Evaluare și Examinare a publicat astăzi, 11 aprilie, rezultatele evaluării calității științifice și didactice a celor 144 de proiecte de manuale școlare depuse în perioada 6 - 19 martie (prima sesiune). Reamintim că aceste proiecte de manuale au vizat 83 de discipline din planurile-cadru pentru clasele I-VI (45 din ciclul primar și 38 din ciclul gimnazial).

Abonează-te la