Ministrul Educației, Liviu Marian Pop: „Elevii României trebuie să aibă la timp manuale școlare de calitate”

20 octombrie 2017

Ministerul Educației Naționale (MEN) a organizat vineri, 20 octombrie, la Oradea, prima dezbatere din seria consultărilor regionale dedicate proiectului Legii manualului școlar. Evenimentul a reunit reprezentanți ai inspectoratelor școlare, directori de școli și cadre didactice din județele Alba, Arad, Bihor, Bistrița-Năsăud, Caraș-Severin, Cluj, Hunedoara, Harghita, Maramureș, Mureș, Satu Mare, Sălaj și Timiș.

Ministerul Educației va încheia săptămâna viitoare contracte pentru difuzarea în școli a manualelor școlare pentru 11 discipline de clasa a V-a

13 octombrie 2017

Ministerul Educației Naționale și editurile declarate câștigătoare la licitația organizată în acest an de Centrul Național de Evaluare și Examinare (CNEE) vor semna, în cursul săptămânii viitoare, contractele privind editarea și distribuirea în școli a manualelor școlare (în format tipărit) pentru 11 discipline de clasa a V-a.

Editura Didactică și Pedagogică va fi reorganizată în societate pe acțiuni și va edita manuale școlare*

11 octombrie 2017

Societatea Editura Didactică și Pedagogică SA va fi înființată ca societate comercială pe acțiuni, de interes național, cu capital integral de stat, în subordinea Ministerului Educației, prin reorganizarea Regiei Autonome Editura Didactică și Pedagogică, potrivit Ordonanței de urgență aprobate miercuri, 11 octombrie, de Guvern.

Societatea Editura Didactică și Pedagogică SA va avea ca obiect principal de activitate editarea de:

99 de solicitări pentru aprobarea/avizarea auxiliarelor didactice, respectiv obținerea acordului privind utilizarea în școli a unor instrumente de lucru pentru elevi

10 octombrie 2017

În perioada rezervată depunerii solicitărilor de aprobare/avizare a auxiliarelor didactice, respectiv de obținere a acordului în vederea utilizării în unitățile de învățământ preuniversitar, perioadă prevăzută în Metodologia-cadru privind reglementarea utilizării auxiliarelor didactice în unitățile de învățământ preuniversitar, au fost depuse 99 de solicitări.

Abonează-te la