Convorbire telefonică între ministrul Valentin Popa și ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto

Text Size:

  • Increase
  • Decrease
  • Normal

Current Size: 100%

Current Style: Standard

Accessibility
Versiune tiparSend by email
Data publicării: 
Vineri, 6 Iulie, 2018

Ministrul Educației Naționale, domnul Valentin Popa, a avut vineri, 6 iulie, o discuție telefonică cu ministrul ungar de Externe, domnul Peter Szijjarto, la solicitarea acestuia.

Ministrul Valentin Popa a fost informat de șeful diplomației ungare cu privire la rezultatul celei mai recente întâlniri între reprezentanții Ungariei și Ucrainei pe marginea aplicării articolului 7 al Legii educației din Ucraina.

Cu acest prilej, ministrul român al Educației l-a informat pe ministrul de Externe ungar în privința angajamentului autorităților române de a continua dialogul susținut cu partea ucraineană pentru identificarea celor mai bune soluții pentru asigurarea educației în limba română în Ucraina, în conformitate cu obligațiile internaționale asumate de acest stat.

Ministrul Valentin Popa a evidențiat așteptările părții române ca autoritățile de la Kiev să aibă un dialog constant, concret și de substanță cu minoritatea română în procesul de implementare a dispozițiilor art. 7 și a oricăror altor măsuri legislative de natură a le afecta dreptul la identitate etnică, lingvistică, culturală și religioasă.

BIROUL DE COMUNICARE