Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice lansează dezbaterea publică referitoare la Codul de etică pentru învățământul preuniversitar, pornind de la propunerea Consiliului Național de Etică din învățământul preuniversitar (CNE).
Proiectul de metodologie de recunoaștere a actelor de studii de nivel licență, master sau postuniversitar eliberate de instituții acreditate de învățământ superior din străinătate propune următoarele:
- eliminarea cerinței evaluării actelor de studii în vederea recunoașterii specializării, recunoscându-se nivelul și domeniul de studii
- eliminarea obligativității prezentării actului de studii anterior, care a dat acces la diploma supusă recunoașterii
Proiectul de metodologie-cadru de organizare şi desfăşurare a examenelor de licenţă/diplomă şi disertaţie este supus dezbaterii publice în perioada 7 - 17 noiembrie. Opiniile, propunerile și sugestiile pot fi trimise pe adresa de e-mail dgis@edu.gov.ro.
Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice lansează în consultare publică proiectulordinului-cadru pentru interzicerea segregării şcolare. Documentul aduce o serie de noutăţi în privinţa cadrului legal pentru combaterea şi prevenirea eficientă a segregării şcolare, extinzând sfera criteriilor în baza cărora segregarea şcolară va fi interzisă.
Proiectul de ordin al ministrului pentru aprobarea Metodologiei-cadru privind organizarea admiterii în ciclurile de studii universitare de licență, de master și de doctorat este supus dezbaterii publice în perioada 22 noiembrie - 4 decembrie. Documentul stabileşte cadrul general pentru organizarea admiterii în învățământul superior la ciclurile de studii universitare de licenţă, master şi doctorat.
Consultarea publică se desfășoară în perioada 11-16 noiembrie 2016. Opiniile, propunerile și sugestiile celor interesați sunt așteptate pe adresa de email dezbateripublice@edu.gov.ro.
Cele trei proiecte de metodologii au ca obiectiv descentralizarea și optimizarea procedurilor privind recunoașterea automată a diplomelor de doctor, funcțiilor didactice obținute în străinătate și calității de conducător de doctorat.
Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice supune dezbaterii publice, în perioada 29 octombrie - 9 noiembrie 2016, două documente privind asigurarea și evaluarea calității în învățământul preuniversitar.
Sugestii și propuneri pe tema proiectului de metodologie privind fundamentarea cifrei de şcolarizare pentru învățământul preuniversitar de stat, cuprinderea efectivelor de preșcolari și elevi din unitățile de învățământ particular, precum și emiterea avizului conform în vederea organizării reţelei unităţilor de învăţământ preuniversitar pentru anul şcolar 2017 - 2018 pot fi trimise în perioada 27 octombrie - 7 noiembrie 2016 pe adresa de email adrian.barbulescu@edu.gov.ro.