Marcarea Zilei Internaționale de Conștientizare a Autismului prin semnarea Protocolului de colaborare între Ministerul Sănătății, Ministerul Educației Naționale, Ministerul Finanțelor Publice și Casa Națională de Asigurări de Sănătate

Text Size:

  • Increase
  • Decrease
  • Normal

Current Size: 100%

Current Style: Standard

Accessibility
Versiune tiparSend by email
Data publicării: 
Marţi, 2 Aprilie, 2019

În contextul Zilei Internaționale de Conștientizare a Autismului, stabilită pentru data de 2 aprilie, Ministerul Sănătății, Ministerul Educației Naționale, Ministerul Finanțelor Publice și Casa Națională de Asigurări de Sănătate au convenit încheierea unui protocol de colaborare privind implementarea măsurilor necesare creșterii accesului persoanelor diagnosticate cu tulburări de spectru autist la servicii integrate de sănătate, sociale și de educație.

Părțile semnatare, potrivit atribuțiilor legale ce le revin, vor dezvolta și vor implementa programe destinate îmbunătățirii accesului persoanelor diagnosticate cu tulburări de spectru autist la servicii integrate de sănătate, sociale și de educație.

Ministerul Educației Naționale va sprijini organizarea și desfășurarea  unui program de instruire a cadrelor didactice, consilierilor școlari și asistenților sociali din sistemul educațional, în vederea identificării și  facilitării intervențiilor în cadrul tulburărilor de spectru autist și a unui program de instruire destinat părinților/tutorilor copiilor diagnosticați cu tulburări de spectru autist, în vederea dezvoltării abilităților sociale.

Cu acest prilej, ministrul Ecaterina Andronescu a declarat:

„Momentul acesta este unul deopotrivă de emoție și de acțiune. De emoție, pentru că nu ai cum să te îndrepți spre această categorie de copii, astăzi școliți în școlile noastre, fără să te îndrepți cu emoție, drag și solidaritate, și față de ei, și față de părinți. De aceea, cred că acest document ne va determina să intensificăm acțiunile de până acum. Am văzut mulți copii integrați în învățământul de masă. Și fără îndoială, am constatat evoluții care se diferențiază în funcție de terapiile prin care aceștia au trecut și în funcție de preocuparea celor din jur de a le acorda sprijin în acest proces dificil de evoluție. De aceea, faptul că Ministerul Sănătății întărește componenta de îngrijire medicală cu noi căi de a se adresa acestor copii este un lucru absolut extraordinar. De asemenea, faptul că Ministerul Educației și-a asumat obligația să îi formeze pe dascălii pregătiți special, pentru că nu orice profesor știe să lucreze cu această categorie de copii, nu face decât să adauge și să completeze sfera de acțiuni destinate copiilor cu dificultăți de învățare."

Protocolul de colaborare se încheie pentru o perioadă de 3 ani de zile (2 aprilie 2019 - 2 aprilie 2022), intră în vigoare odată cu semnarea sa, iar derularea obiectivelor prevăzute începe în al doilea semestru al anului 2019. 

BIROUL DE COMUNICARE