Noutăți

Prioritățile Președinției germane la Consiliul Uniunii Europene în domeniul educației și formării profesionale

1 iulie 2020

Germania va deține Președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene (PRES DE) în perioada 1 iulie - 31 decembrie 2020, marcând deschiderea programului de 18 luni al Trio-ului Germania - Portugalia - Slovenia.

În domeniul educației și formării, prioritățile PRES DE se referă, în principal, la următoarele aspecte:

  • Continuarea negocierilor privind viitorul Program Erasmus+ (2021 - 2027)

Hotărârea Guvernului nr. 479/2020 privind repartizarea unor sume din transferuri din bugetul de stat către bugete locale, prevăzute în bugetul Ministerului Educaţiei şi Cercetării, pentru finanţarea în anul 2020 a unor cheltuieli de capital

30 iunie 2020

Guvernul României a aprobat în ședința din 16 iunie 2020, repartizarea sumei de 31.269.000 de lei din transferuri de la bugetul de stat către bugetele locale, prevăzută în bugetul Ministerului Educației și Cercetării pe anul 2020, pentru lucrări de amenajare a grupurilor sanitare și asigurarea cu utilități a acestora, în unitățile de învățământ preuniversitar de stat.

Recomandări referitoare la predarea și învățarea cu privire la Holocaust

29 iunie 2020

Publicația atașată, disponibilă în limbile română și engleză, conturează îndrumări preliminare, create de experții Alianței Internaționale privind Comemorarea Holocaustului (IHRA), pentru profesori și pentru cei care elaborează politici educaționale. Apariția sa nu ar fi fost posibilă fără numeroasele contribuții oferite de către delegați, din întreaga rețea IHRA, reprezentând toate delegațiile.

 

Anunț privind admiterea românilor de pretutindeni în învăţământul superior de stat din România, pe locuri de studii fără plata taxelor de școlarizare, dar cu bursă, respectiv, fără plata taxelor de școlarizare, dar fără bursă (anul universitar 2020-2021)

25 iunie 2020

1. Baza legală pentru organizarea admiterii este Metodologia de școlarizare a românilor de pretutindeni în învăţământul superior de stat din România, pe locuri de studii fără plata taxelor de școlarizare, dar cu bursă, respectiv, fără plata taxelor de școlarizare, dar fără bursă, începând cu anul universitar 2017-2018, aprobată prin ordinul comun MEN 3.900/16.05.2017 - MAE nr. A10/2.046/26.05.2017 - MRP C/129/07.06.2017 și publicată în Monitorul Oficial al României Partea I nr. 6.28/02.08.2017.

Fondul European de Investiții (FEI) organizează un webinar privind beneficiile și mecanismele Facilității-pilot de garantare pentru competențe și educație II 25 iunie 2020

19 iunie 2020

Fondul European de Investiții (FEI) organizează în data de 25 iunie a.c. un webinar privind beneficiile și mecanismele Inițiativei „Facilitate-pilot de garantare pentru competențe și educație”, lansată în aprilie a.c., care vizează finanțarea datoriilor pentru proiectele în materie de competențe și de educație din Europa în contextul COVID-19.

Abonează-te la Noutăți