Întâlnire între ministrul Sorin Mihai Cîmpeanu și președintele Băncii Mondiale, David Malpass, aflat în vizită în România

Text Size:

  • Increase
  • Decrease
  • Normal

Current Size: 100%

Current Style: Standard

Accessibility
Versiune tiparSend by email
Data publicării: 
Joi, 14 Aprilie, 2022

Ministrul Educației, Sorin Mihai Cîmpeanu și președintele Băncii Mondiale, David Malpass, s-au întâlnit astăzi, 14 aprilie, la Școala nr. 168 din zona Giulești-Sîrbi a Capitalei. La întâlnire au fost prezenți, de asemenea, primarul sectorului 6, Ciprian Ciucu și directorul Roma Education Fund, Ciprian Necula. Președintele Băncii Mondiale, David Malpass, se află în vizită în România, în cursul acestei dimineți având o întrevedere la Palatul Victoria cu prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă.

Obiectivul întâlnirii a fost analiza provocărilor și oportunităților din sistemul de învățământ din România și măsurile imediate ce pot fi luate într-un cadru autentic, real. În prezent, comunitatea se confruntă cu abandon școlar și infrastructură deficitară, ceea ce impune ca ambele instituții să-și dea mâna cu autoritățile locale și societatea civilă pentru a elimina inechitățile structurale, astfel încât efectele măsurilor de acum pentru reducerea abandonului școlar să fie vizibile încă din 2024.

Ministrul Educației a mulțumit președintelui Băncii Mondiale pentru sprijinul acordat în elaborarea și pilotarea Mecanismului de Avertizare Timpurie în Educație (MATE), prin care cele trei școli cu cel mai mare risc de abandon școlar din zona Giulești-Sîrbi vor primi granturi cu o valoare totală de aproximativ 500.000 euro în cadrul Programului Național de Reducere a Abandonului Școlar. Acest mecanism și activitățile finanțate garantează readucerea la școală a copiilor expuși riscului de abandon și derularea unor planuri de intervenție individualizată care pot schimba radical fața comunității școlare în următorii 3-4 ani.

Cei doi oficiali au discutat și noul proiect finanțat de Banca Mondială, „Școli mai sigure, incluzive și sustenabile", proiect de infrastructură complementar măsurilor sistemice derulate de Ministerul Educației, care va aduce beneficii și acces la educație de calitate elevilor aflați în situații vulnerabile.  În acest proiect este vizată construcția unor școli noi, sigure, cu spații de învățare ce le vor permite copiilor din zone marginalizate un acces la o educație modernă. Proiectul dedicat unor școli mai sigure pune accent pe nevoia urgentă de a proiecta școala viitorului și de a consolida capacitatea autorităților locale de a iniția și gestiona proiecte de infrastructură școlară, în special în comunitățile sărace, unde constrângerile de capacitate sunt cele mai mari.

În acest context, celor doi oficiali le-au fost prezentate motivele pentru care Școala Nr. 168 a fost selectată și prioritizată pentru finanțare în cadrul proiectului: clădirea datează din anul 1898 și nu are facilități favorabile învățării, prezintă risc seismic ridicat, este situată în zonă cu o rată ridicată de sărăcie și indice de dezvoltare umană scăzut, tendință demografică pozitivă, rezultate scăzute ale învățării și imposibilitatea de a respecta standardele minime de siguranță. De asemenea, subsolul școlii se inundă frecvent, rezultând mucegai, care, combinat cu o ventilație inadecvată, implică pericole pentru sănătate. În acest moment, se derulează procesul de achiziție a serviciilor de proiectare, construcția propriu-zisă urmând să înceapă cel târziu în primăvara anului 2023.

Înțelegem pe deplin cât de mari sunt provocările din școlile care deservesc zonele marginalizate și ne confruntăm cu aceste probleme nu numai în zone marginalizate din orașele mari. Din păcate, aceste situații se întâlnesc predominant în zonele rurale și în orașele mici. Trebuie să profităm de finanțare și să o utilizăm pentru inițiative care au dat deja rezultate, proiecte mature precum MATE, intervenții finanțate de Banca Mondială sau Uniunea Europeană, astfel încât să promovăm inițiative transsectoriale care abordează educația, sănătatea și ocuparea forței de muncă, într-un mod mai bine integrat. Din punct de vedere al alocării resurselor, investiția în creșterea accesului la educație de calitate este extrem de profitabilă pentru societate în ansamblu și pentru dezvoltarea capitalului uman. Școlile finanțate vor fi un model replicat prin fonduri europene de investiție în educație, integrat și holistic, potrivit dezvoltării de competențe pentru secolul 21 și îmbunătățirii substanțiale a rezultatelor școlare”, a declarat ministrul Sorin Mihai Cîmpeanu. 

Cei doi oficiali și ceilalți participanți la întâlnire au abordat și prioritățile ce trebuie susținute astfel încât sistemul de învățământ să fie rezistent la crize viitoare, precum și modalități concrete de intervenție pentru incluziunea elevilor romi. Președintele Băncii Mondiale a subliniat importanța valorificării acestor abordări investiționale integrate la o scară mai largă, a acordării sprijinului pe termen lung în domeniul educației și al construirii capitalului uman, în strânsă cooperare cu autorităţile române centrale, locale și societatea civilă, dar și a măsurării și monitorizării progresului educațional al elevilor cât și a practicilor de predare-învățare ale profesorilor.

Lumea din jurul nostru se schimbă rapid. Tehnologia oferă oportunități mai bune de învățare peste tot, astfel încât tranziția digitală în educație este esențială, iar România are acces la fondurile UE pentru a o aborda. Cu toate acestea, profesorii și elevii își doresc interacțiune și socializare, astfel încât există o nouă călătorie în care pornesc profesorii, aceea de a dezvolta abilități cognitive, socio-emoționale și digitale într-un ritm accelerat. Pandemia, criza refugiaților și recesiunea economică prognozată schimbă regulile jocului, afectând familiile mai sărace, inclusiv romii, și amplificând probleme din educație”, a mai spus ministrul Sorin Mihai Cîmpeanu.