Comunicate de presă

Declarație de presă: Despre îngrijorările cu privire la structura, importanța și necesitatea portofoliului educațional

18 iulie 2022

1. Portofoliul personal educațional poate fi realizat și pe suport digital în cadrul sistemului integrat de management al școlarității și va fi administrat de Ministerul Educației, așa cum este prevăzut la art. 61 alin (8) din proiectul Legii învățământului preuniversitar: Formatul portofoliului personal educațional, modalitatea și ritmicitatea înscrierii datelor în cuprinsul acestuia sunt stabilite prin ordin al ministrului educației.

Declarație de presă: De ce schimbăm legea educației?

18 iulie 2022

1. Schimbăm pentru că ne dorim o educație de calitate, responsivă și suportivă, iar acest lucru necesită o reformare sistemică și curriculară, o mentalitate, o conduită și, nu în ultimul rând, o atitudine proactivă. Schimbăm pentru că vrem să susținem în egală măsură excelența și echitatea. Schimbăm pentru că trebuie să avem un fundament pentru redarea prestigiului și demnității profesiei de dascăl, inclusiv printr-o salarizare motivantă care să fie cel puțin la nivelul salariului mediu pe economie, încă de la debutul în carieră.

Informare privind participarea la proba scrisă din cadrul concursului de ocupare a posturilor/catedrelor didactice vacante/rezervate din învățământul preuniversitar (titularizare) - sesiunea 2022

14 iulie 2022

La proba scrisă din cadrul concursului de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar, desfăşurată miercuri, 13 iulie, în 104  centre, s-au prezentat 27.148 de candidaţi (86,10%) dintre cei 31.531 de candidaţi cu drept de participare la această probă. Nu s-au prezentat 4.383 de candidați.

Din promoţia de absolvenţi ai anului 2022, au fost prezenţi 4.463 de candidaţi.

Proba scrisă din cadrul concursului de ocupare a posturilor/catedrelor didactice vacante/rezervate din învățământul preuniversitar (titularizare) se desfășoară miercuri,13 iulie 2022

12 iulie 2022

Proba scrisă începe la 9:00 și se desfășoară în 104 centre de concurs. Au dreptul să participe candidaţii care au obţinut cel puţin nota 5 la inspecţia specială la clasă sau la proba practică, inclusiv absolvenţii promoţiei din acest an.

În perioada de înscriere au fost înregistrate 33.088 de fişe de înscriere, dintre care 5.655 de fişe de înscriere ale absolvenţilor promoţiei curente.

Abonează-te la Comunicate de presă