Comunicate de presă

Buletin Informativ: dinamica scenariilor de funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (13 octombrie 2020)

13 octombrie 2020

Ministerul Educației și Cercetării monitorizează dinamica scenariilor de funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, la nivel național, aceasta fiind influențată de evoluția situației epidemiologice din fiecare județ.

Prin urmare, astăzi, 13 octombrie, în conformitate cu datele transmise de inspectoratele școlare județene (inclusiv ISMB), se înregistrează următoarea situație:

Drept la replică solicitat publicației Capital.ro

13 octombrie 2020

În vederea unei corecte informări a publicului, referitor la articolul cu titlul „Monica Anisie a semnat ordinul! Revoluție în sistemul de învățământ din România. Ce s-a decis” (autor: Corina Chiriac), publicat în data de 11 octombrie 2020 pe site-ul capital.ro și ținând cont de prevederile legale, Ministerul Educației și Cercetării transmite următorul drept la replică:

Buletin Informativ: dinamica scenariilor de funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (12 octombrie 2020)

12 octombrie 2020

Ministerul Educației și Cercetării monitorizează dinamica scenariilor de funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, la nivel național, aceasta fiind influențată de evoluția situației epidemiologice din fiecare județ.

Prin urmare, astăzi, 12 octombrie, în conformitate cu datele transmise de inspectoratele școlare județene (inclusiv ISMB), se înregistrează următoarea situație:

Buletin Informativ: dinamica scenariilor de funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (9 octombrie 2020)

9 octombrie 2020

Ministerul Educației și Cercetării monitorizează constant dinamica scenariilor de funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, la nivel național, aceasta fiind influențată de evoluția situației epidemiologice din fiecare județ.

Prin urmare, astăzi, 9 octombrie, în conformitate cu datele transmise de inspectoratele școlare județene (inclusiv ISMB), se înregistrează următoarea situație:

Suplimentare cu 750 de posturi pentru buna desfășurare a activității în învățământul preuniversitar, în anul școlar 2020-2021

8 octombrie 2020

Guvernul României a aprobat în ședința de astăzi, 8 octombrie, suplimentarea cu 750 de posturi a necesarului pentru personalul din unitățile de învățământ preuniversitar de stat. Decizia este complementară celei adoptate la începutul anului școlar 2020-2021, potrivit căreia numărul de posturi necesare pentru desfășurarea în condiții optime a activității în unitățile de învățământ preuniversitar de stat a fost, inițial, suplimentat cu 500. În total, schema de personal în sistemul de învățământ preuniversitar în acest an școlar a fost suplimentată cu 1.250 de posturi.

Buletin Informativ: dinamica scenariilor de funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (8 octombrie 2020)

8 octombrie 2020

Ministerul Educației și Cercetării monitorizează constant dinamica scenariilor de funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, la nivel național, aceasta fiind influențată de evoluția situației epidemiologice din fiecare județ.

Prin urmare, astăzi, 8 octombrie, în conformitate cu datele transmise de inspectoratele școlare județene (inclusiv ISMB), se înregistrează următoarea situație:

Buletin Informativ: dinamica scenariilor de funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (7 octombrie 2020)

7 octombrie 2020

Ministerul Educației și Cercetării monitorizează dinamica scenariilor de funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, la nivel național, aceasta fiind influențată de evoluția situației epidemiologice din fiecare județ.

Prin urmare, astăzi, 7 octombrie, în conformitate cu datele transmise de inspectoratele școlare județene (inclusiv ISMB), se înregistrează următoarea situație:

Buletin Informativ: dinamica scenariilor de funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (6 octombrie 2020)

6 octombrie 2020

Ministerul Educației și Cercetării monitorizează dinamica scenariilor de funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, la nivel național, aceasta fiind influențată de evoluția situației epidemiologice din fiecare județ.

Prin urmare, astăzi, 6 octombrie, în conformitate cu datele transmise de inspectoratele școlare județene (inclusiv ISMB), se înregistrează următoarea situație:

Ministerul Educației și Cercetării a suplimentat cu peste 407 milioane lei bugetele pentru competițiile aflate în derulare sau finalizate din cadrul Planului Naţional de Cercetare-Dezvoltare şi Inovare pentru perioada 2015-2020

5 octombrie 2020

Ministerul Educației și Cercetării a emis ordinul privind modificarea şi completarea anexei la ordinul de ministru nr. 3.333/25.02.2020 privind repartizarea creditelor de angajament şi a creditelor bugetare pentru anul 2020, în vederea finanţării programelor și subprogramelor componente ale Planului Naţional de Cercetare-Dezvoltare şi Inovare pentru perioada 2015-2020 (PNCDI III).

Abonează-te la Comunicate de presă