Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la procesul și instrumentele de consultare destinate părinților și profesorilor din învățământul gimnazial, Ministerul Educației și Cercetării face următoarele precizări:
Ministerul Educației și Cercetării urmărește să asigure o cât mai bună fundamentare a deciziilor privind îmbunătățirea actualului curriculum național (planuri-cadru). Conform metodologiei în vigoare (ordinul de ministru nr. 3.593/2014), au fost constituite grupuri de lucru și comisii de validare și a fost inițiat un proces sistematic de consultare cu părinți și cadre didactice în scopul colectării unor date relevante în procesul de revizuire curriculară. Cadrele didactice, alături de părinți, sunt actori esențiali în acest proces, oferind un sprijin real pentru identificarea aspectelor care pot fi îmbunătățite și pentru formularea propunerilor de revizuire.
Implementarea cu succes a măsurilor de intervenție dezvoltate în cadrul acestui proces este în strânsă legătură cu sprijinul beneficiarilor direcți ai educației. Astfel, consultarea părinților și a profesorilor va fi extinsă și îi va include și pe elevi, cu sprijinul structurilor asociative ale acestora.
Datele colectate în cadrul procesului de consultare vor sprijini grupurile de lucru în formularea unor propuneri care reflectă nevoile beneficiarilor și care promovează în mod autentic competențele specifice profilului de formare al elevilor, atât la nivelul disciplinelor de trunchi comun, cât și al curriculumului la decizia școlii.
- 7286 de afişări