Mesajul ministrului Educației și Cercetării, Daniel David, cu privire la dezbaterile asupra „masteratului didactic”

Text Size:

  • Increase
  • Decrease
  • Normal

Current Size: 100%

Current Style: Standard

Accessibility
Versiune tiparSend by email
Data publicării: 
Miercuri, 23 Iulie, 2025

Dragi colegi,

Am primit direct o serie de propuneri legate de „masteratul didactic” și am văzut luările de poziției din spațiul public.

Vă spun sincer că, deși focalizarea mea este, acum, mai ales pe măsurile fiscal-bugetare în situația de criză - pentru a putea funcționa ca sistem de educație-cercetare din toamnă -, semnalele colegilor mi-au atras mai mult atenția, chiar dacă știam că vorbim doar de propuneri (nu decizii), puse în transparentizare de către o comisie formată din specialiști în domeniu, de la marile universități ale țării, tocmai pentru a primi în mod formal și argumentat sugestii din partea colegilor din sistem.

Mă bucură acest interes, dar vă rog să înțelegem că: (1) materialul este pus în transparentizare/dezbatere publică, unde se așteaptă propuneri și (2) formula actuală este impusă de legea în vigoare. Ce pot să angajez ca ministru este că voi susține în final o pregătire didactică universitară adecvată, după bune practici europene, care însă să nu interfereze cu pregătirea avansată de specialitate (master), dimpotrivă, așteptându-mă ca cele două să se potențeze reciproc. 

Aștept sugestiile constructive în timpul legal, pentru a găsi cea mai bună soluție, inclusiv, dacă va fi cazul, cu unele modificări la nivel de lege. Avem vreme să facem lucrurile temeinic, instituțional, constructiv, eficient și fără grabă.

Prof. univ. dr. psih. Daniel DAVID

Ministrul Educației și Cercetării

Membru al Academiei Române (m.c.) și al Academiei Europene