167.977 de angajați din sistemul național de învățământ își declară, în prima etapă de consultare, disponibilitatea de vaccinare. Ministerul Educației decide inițierea celei de-a doua etape de declarare a disponibilității de vaccinare (16.01. - 1.02.2021)

Text Size:

  • Increase
  • Decrease
  • Normal

Current Size: 100%

Current Style: Standard

Accessibility
Versiune tiparSend by email
Data publicării: 
Vineri, 15 Ianuarie, 2021

Ministerul Educației face publice rezultatele primei etape de consultare la nivelul zilei de astăzi, 15 ianuarie, cu privire la disponibilitatea de vaccinare a personalului din învăţământ, cu precizarea că raportarea din care au rezultat procentele de disponibilitate s-a făcut incluzând și persoanele care nu s-au pronunțat în niciun fel asupra disponibilității de vaccinare (răspunsuri asimilate neconcludent răspunsurilor negative).

Având în vedere suprapunerea între perioada de vacanță și perioada de interogare, suprapunere care a generat un numar important de persoane care nu s-au exprimat nici afirmativ, nici negativ cu privire la disponibilitatea de vaccinare, Ministerul Educației decide inițierea celei de-a doua etape de declarare a disponibilității de vaccinare, în perioada 16 ianuarie - 1 februarie 2021.

Până în momentul de față, la nivelul învățământului preuniversitar, 45,06% dintre angajați au declarat disponibilitatea de vaccinare raportat la totalul de 292.872 de angajați din sistemul de învățământ preuniversitar (inclusiv persoanele care nu au răspuns). În sistemul de învățământ universitar, procentul privind disponibilitatea de vaccinare este de 59,64% (raportat la totalul de 51.094 de titulari angajați în sistemul de învățământ universitar + 9.295 de cadre didactice asociate - inclusiv persoanele care nu au răspuns).

Numărul angajaților din sistemul de învățământ care și-au declarat disponibilitatea de vaccinare până la data de 15 ianuarie este de 167.977 de persoane (131.962 - personal din sistemul de învățământ preuniversitar si 36.015 - personal din sistemul de învățământ universitar).

Ne exprimăm speranța că în cea de-a doua etapă vor răspunde și angajații care nu s-au pronunțat până acum asupra disponibilității la vaccinare.

Detalii suplimentare sunt disponibile în documentele de mai jos: