comunicate de presă

Noi standarde și indicatori de performanță în vederea autorizării, acreditării şi evaluării periodice a şcolilor doctorale, pe domenii

28 decembrie 2016

Ministrul Educației Naționale și Cercetării Științifice, Mircea Dumitru, a aprobat, prin ordin, metodologia privind autorizarea, acreditarea şi evaluarea periodică a şcolilor doctorale, pe domenii. Actul normativ, ce urmează să fie publicat în Monitorul Oficial, are la bază cele trei domenii de asigurare a calității - capacitatea instituțională, eficacitatea educațională și managementul calității - în raport cu care sunt definite standardele, standa

Informare privind programul unităților de învățământ preuniversitar desemnate secții de votare

8 decembrie 2016

Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice a transmis joi, 8 decembrie, o notă în teritoriu, potrivit căreia inspectoratele școlare județene și Birourile Electorale Județene/Biroul Electoral al Municipiului București pot decide suspendarea cursurilor pentru zilele de vineri, 9 decembrie, și luni, 12 decembrie, în unitățile de învățământ preuniversitar în care vor fi organizate secții de votare pentru alegerile din 11 decembrie.

Abonează-te la comunicate de presă