Pași decisivi spre atingerea obiectivelor E - Educație: 2023, prin semnarea contractelor de finanțare pentru două proiecte de digitalizare a învățământului românesc

Text Size:

  • Increase
  • Decrease
  • Normal

Current Size: 100%

Current Style: Standard

Accessibility
Versiune tiparSend by email
Data publicării: 
Marţi, 10 Septembrie, 2019

Ministrul Fondurilor Europene, Roxana Mînzatu, ministrul interimar al Educației Naționale, Valer-Daniel Breaz, ministrul Comunicațiilor și Societății Informaționale, Alexandru Petrescu și directorul general al Agenţiei de Administrare a Reţelei Naţionale de Informatică pentru Educaţie şi Cercetare, Gheorghe Dinu, au semnat astăzi, 10 septembrie, contractele de finanțare pentru proiectele „Sistem informatic de management al şcolarităţii -  SIMS” și „Platformă digitală cu resurse educaţionale deschise - Biblioteca școlară virtuală”.

În acest context, ministrul Valer-Daniel Breaz a afirmat: „Faptul că astăzi s-au semnat contractele de finanțare pentru aceste două proiecte demonstrează că actualul Guvern atrage fonduri europene. Valoarea contractelor este de aproximativ 100 de milioane de euro - bani europeni. Pe lângă atragerea de fonduri europene, evenimentul de astăzi arată și preocuparea acestui Guvern pentru educație.”

La ceremonia desfășurată la sediul Guvernului României, Ministerul Educației Naționale a fost reprezentat și de secretarul de stat responsabil pentru proiectele finanțate din fonduri europene nerambursabile, Petru Andea.

Sistemul Informatic de Management al Școlarității - SIMS, proiect a cărui valoare este de 225 milioane de lei, dintre care circa 191 milioane lei - fonduri nerambursabile, vizează realizarea în mediul online a managementului scolarității pe baza fluxurilor definite în cadrul proiectului eGOV (înscrierea online la liceu, implementarea Catalogului electronic la nivel național etc.), precum și evaluarea online a lucrărilor scrise la examenele naționale.

Platforma Națională de Educație (valoare: 250 milioane lei, dintre care aproximativ 210 milioane lei sunt fonduri nerambursabile) presupune dezvoltarea Bibliotecii naționale virtuale și a Platformei de resurse educaționale deschise ­RED.

Cele două proiecte formează o platformă de resurse și de gestionare a sistemului de învățământ, de predare, învățare și evaluare, realizată în cadrul Wi-Fi Campus: Platforma națională de internet wireless în 4.500 de școli din România (valoare: aprox. 165 milioane de lei, fără TVA).

Implementarea celor două proiecte va permite (între altele):

  • gestionarea în mediul online a notelor și absențelor, cu eliminarea suportului fizic al acestora și posibilitatea de consultare online de către părinți etc. (SIMS)
  • integrarea cu sisteme de tip Catalog Electronic (SIMS)
  • platformă de comunicare și schimb de documente între utilizatorii sistemului> profesori, elevi, părinți (SIMS)
  • sistem de analiză avansată a datelor pentru realizarea de studii avansate pe baza informațiilor colectate din sistemul de învățământ și alte surse externe (SIMS)
  • platformă pe care profesorii pot lansa propriile lor lecții personalizate în raport cu elevii din clasele la care predau (PNE)
  • platformă de comunicare și schimb de documente între utilizatorii sistemului: profesori, elevi, părinți (PNE)
  • platformă cu lecții digitalizate pentru creșterea atractivității predării (PNE)

Derularea acestor proiecte și realizarea obiectivelor propuse fac parte din Strategia Guvernului României de digitalizare a învățământului românesc, fiind în concordanță cu Programul de guvernare 2018-2020, capitolul E - Educație: 2023: „Ne propunem realizarea unor instrumente care deschid noi posibilităţi în sala de clasă și permit adaptarea procesului de învăţământ la nevoile fiecărui elev, oferind astfel competenţele digitale necesare pentru a activa în mod eficient și semnificativ într-o economie bazată pe cunoaştere”.

BIROUL DE COMUNICARE